Metafora cursului meu de NLP

Cele două zîne şi cei şapte pitici

 

Era odată o pădure, ca oricare alta, cu multe vieţuitoare în ea, fiecare dintre ele cu viaţa şi obiceiurile sale. Trăiau în acea pădure şi două fiinţe magice, adică, Zîne. Ele aveau puteri fermecate, care le foloseau pentru a ajuta vieţuitoarele pădurii. Uneori, făceau să dispară umbra de la un copac mare, care speria un şoricel. Altă dată, au învăţat un vulture să zboare la o înălţime mai mare, pentru a avea tot orizontul deschis, în faţă. Chiar şi tufele de flori promeau ajutor, ca să nu aibă frică să înflorească şi să fie gingaşe şi vulnerabile.

Aveau zînele o misiune extrem de importantă pentru acea pădure: de a învăţa rîul să fie rîu, pasărea –pasăre, iar şoricelul să fie mîndru că este şoricel.

În pădure, în afară de zîne mai trăiau nişte făpturi mici, nişte pitici, şapte la număr. Acei pitici aveau o admiraţie deosebită pentru minunatele zîne şi pentru activitatea lor importantă, aprobată de însuşi Pădurarul.

Într-o zi, piticii au hotărît să ceară ajutor de la zîne, pentru că aveau visul de a fi mari şi de a avea o înălţime de la care totul în jur nu mai pare atît de uriaş şi ameninţător. Lor, fiind mici, pădurea li se părea plină de uriaşi şi asta era înfiorător. Copacii imenşi, aveau coroane apăsătoare.Rădăcinile împletite, care ieşeau din pămînt, le creeau obstacole serioase în a se mişca liber printre copaci. Le era atît de frică, încît uneori se speriau de propriile umbre. De aceea au venit la zine cu rugămintea să-i înveţe magia, care i-ar face să devină mari, neînfricaţi, ca să poată şi ei intra în slujba pădurarului, conform menirii lor supreme.

Zînele erau blînde şi înţelepte şi au acceptat cu drag provocarea, pentru că înţelegeau că vor căpăta puteri şi mai mari de la pădurar, pentru fiecare pitic transformat în uriaş.

Ele le-au spus piticilor că va trebui să treacă prin nişte încercări şi doar aşa vor putea creşte, precum îşi doreau. Zînele nu puteau face magia, fără a accesa puterea interioară a piticilor, pe care aceştia urmau să o descopere în timpul a nouă încercări. Acele nouă încercări erau nouă desişuri, pe care urmau cei şapte să le treacă.

În unele dintre ele, piticii au fost nevoiţi să se ascundă sub şase pălării colorate, pentru a primi puterea gindirii laterale. Alte desişuri îi învăţa să pună întrebări, pentru a nu se lăsa adormiţi de vorbele dulci ale unor făpturi rele. Erau încercări care le aduceau claritate în scopuri şi chiar în valori si misiune. La fel aproape miraculoase erau încercările care-i purtau pe linia timpului în trecut şi  în viitor.

În această călătorie au învăţat să-şi înfrunte fricile, să-şi desluşească lumina interioară care-i călăuzeşte, să fie o echipă bună şi să îşi dăruie unul altuia sinceritate şi chiar îmbrăţişări vindecătoare. Piticii erau aşa de absorbiţi de jocurile înţelepte, încît nu aveau răbdare să ajungă de la un desiş la altul. Aşa şi a trecut repede călătoria, încît s-au pomenit în al nouălea desiş, ultimul. Acolo au fost întîmpinaţi de strălucitoarele zîne, care îi îndemnau să  se apropie şi să iasă la lumina soarelui. Cînd au venit lîngă zîne, piticii au văzut că ele ţineau cu mainile o oglindă foarte mare. Apropiindu-se pe rînd, ei s-au văzut miraţi în oglindă. Nu mai erau mici. Erau puternici şi frumoşi şi parcă luminau pe dinăuntru. La fel, zînele le-au înmînat cîte o foaie magică, pe care au scuturat un pic de strălucire fermecată de a lor, dar şi de ale altor zine, care trăiau într-un tărîm apropiat.

Piticii, care nici nu mai puteau fi numiţi aşa, erau extrem de bucuroşi că acum puteau să se adreseze Pădurarului, pentru a primi şi îmbrăţişa misiunea proprie, în acea pădure.

Foştii pitici erau şi mîndri, şi fericiţi, dar şi un pic trişti pentru că perepeţiile lor comune, au luat sfîrşit. În acelaşi timp ei înţelegeau că puterea primită de la zîne, îi va ajuta nu doar să crească în continuare, ci să inspire şi alte vieţuitoare, să se cunoască în toată splendoarea sa. La fel ei au înţeles că vor purta în inimă nu doar puterea zînelor, dar şi a fiecărui pitic cu care a călătorit, înmulţind-o şi dăruind-o mai departe.

Dar aici începe o cu totul altă poveste….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *